Jucătorii lui Dinamo vor să protesteze împotriva conducerii! Ricardo Grigore: „Pe domnul Șerdean nu îl mai crede nimeni! A mințit încontinuu”

Jucătorii lui Dinamo vor să protesteze împotriva conducerii! Ricardo Grigore: „Pe domnul Șerdean nu îl mai crede nimeni! A mințit încontinuu”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ricardo Grigore, fundașul central în vârstă de 21 de ani al lui Dinamo, a oferit noi detalii despre situația din cadrul clubului din „Ștefan cel Mare”.

Tânărul fotbalist al „câinilor” a anunțat că el și coechipierii săi se gândesc serios să protesteze împotriva conducerii.

Președintele clubului Dinamo, Dorin Șerdean, este principalul vizat de către jucătorii antrenați de către Jerry Gane.

Ricardo Grigore, despre situația de la Dinamo și protestele jucătorilor

„Deocamdată ne gândim, mai este puțin până la primul meci și suntem în discuții pentru ce decizie vom lua. Vom juca, dar ne vom gândi serios cum vom protesta.

Ar trebui să se gândească serios și să lase clubul suporterilor și să facă ei, cum pot ei, să găsească sponsori și să rezolve această situație. Este greu și lucrurile vor deveni și mai dificile.

Domnul Șerdean până acum din ce a spus nu s-a adeverit nimic. A mințit încontinuu. Nu știu dacă cineva din echipă îl mai crede pe domnul Șerdean. E clar că intenția lor nu e de a face bine. Mai bine să nu ne mai promită, cum a spus și Mister (n.r. antrenorul Jerry Gane), să nu ne mai facă speranțe că speranțele astea ne trag în jos. E ceva psihologic, e foarte greu să reziști.

Eu sunt mai norocos, mie mi-au băgat suporterii un salariu acum câteva zile, salariul pe septembrie. Voi face și eu trei luni, unii dintre colegi au 4-5 luni. Va fi o situație foarte dificilă.

Deocambdată nu am nicio ofertă, nu am discutat aceste lucruri. Mă gândesc că poate cineva vine și redresează această problemă. Mi-aș dori din tot sufletul să vină cineva puternic să investească, pentru că dacă nu, va fi greu și toți jucătorii vor pleca și nu va fi bine, a spus Ricardo Grigore, la Digi Sport.

Ricardo Grigore: „Nu mai ies din casă”

Înainte de reluarea campionatului Ricardo Grigore a anunțat că echipa se va pregăti în continuare în mod profesionist, cu toate că jucătorii nu stau deloc bine din punct de vedere psihic.

  • Meciul dintre Hermannstadt și Dinamo se va disputa miercuri, 13 ianuarie, de la ora 19:00, în cadrul etapei cu numărul 16 din Liga 1, prima din anul 2021. Partida va fi transmisă în direct la TV pe Digi Sport, Telekom Sport, Look Sport, dar și în format LIVE TEXT pe ProSport.ro.

De asemenea, acesta a recunoscut că nu mai suportă să se întâlnească pe stradă cu oameni care îl întreabă despre situația de la Dinamo.

„Ne este greu, dar cum am făcut-o și până acum, sperăm să o facem în continuare. E greu să te concrntrezi când sunt atâtea probleme. Vom încerca să uităm de ele, dar cu siguranță că ne va fi foarte greu.

În momentul de față, Jerry este omul potrivit la locul potrivit și ne înțelege foarte bine. Pregătirea decurge foarte bine, nu există conflicte. Jerry ține foarte bine situația. Orice decizie vom lua, va fi lângă noi, ne-a și spus, ne va susține.

Eu nu prea mai ies să mă întâlnesc cu nimeni, pentru că m-am săturat să mai dau explicații. Toată lumea pune aceleași întrebări și este o situație jenantă și prefer să evit”, a mai spus Ricardo Grigore.

Andreea Visu / Autor
Pasiunea pentru fotbal este o moștenire de familie, astfel că drumul către jurnalismul sportiv a venit natural. A intrat în presă în anul 2016, la IlfovSport. A început să scrie despre ligile inferioare și ușor-ușor a promovat la Revista IlfovSport, denumită ulterior 100% Sport. A lucrat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Vestea care îi “îngroapă” pe șoferi în datorii. Urmează creșteri uriașe
Vestea care îi “îngroapă” pe șoferi în datorii. Urmează creșteri uriașe
Anamaria Prodan, toate detaliile despre nunta cu Gavril. Cine va cânta și unde se va organiza
Anamaria Prodan, toate detaliile despre nunta cu Gavril. Cine va cânta și unde se va organiza
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu…
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai fost cuminte anul acesta?
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai…
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase permisul de 4 zile. Prietena lui a murit, după ce a fost aruncată din maşină
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase permisul de 4 zile. Prietena…
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Fosta iubită a Prinţului Cristea a ieşit la plajă şi i-a înnebunit pe italieni: Incredibil de frumoasă!
Fosta iubită a Prinţului Cristea a ieşit la plajă şi i-a înnebunit pe italieni: Incredibil de frumoasă!
Ce vedetă din România se iubește cu un puștan cu 22 de ani mai tânăr ca ea: „Pentru noi este doar un număr…”
Ce vedetă din România se iubește cu un puștan cu 22 de ani mai tânăr ca ea: „Pentru noi este…
Maghiarii au pus pe jar toată Transilvania. Este scandal total în politică: Este o creatură hidoasă
Maghiarii au pus pe jar toată Transilvania. Este scandal total în politică: Este o creatură hidoasă
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Procurorii UE amenință că vor da în judecată Comisia Europeană. Motivul invocat în procedura lansată de Laura Codruța Kovesi
Procurorii UE amenință că vor da în judecată Comisia Europeană. Motivul invocat în procedura lansată de Laura Codruța Kovesi
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul…
×